Catalina Olaneanu

Când zidurile cad

Căderea bastionului: eliberarea sufletului din cetatea fricii

Nu de puține ori viața ne pune față în față cu temerile noastre, unele mai mici, altele mai mari, care poate au luat forma unor adevărați monștri, sau poate cu experiențe din care să învățăm lecții ce ne ajută să evoluăm. Și, e posibil ca uneori să nu fi reușit să gestionăm prea bine aceste evenimente, astfel … cu timpul, am ajuns să construim ziduri în jurul nostru pentru a ne proteja de durere, de respingere, de dezamăgiri.

Bastionul pe care îl ridicăm în jurul nostru nu este întâmplător. Fiecare cărămidă pusă la acest zid reprezintă o experiență, o frică, o amintire dureroasă, un “nu vreau să mai trec prin așa ceva”. Ne îmbătăm cu iluzia siguranței oferită de această ”armură„ invizibilă însă, această armură strălucitoare ne ține departe de ceilalți, privându-ne de ceea ce ne-ar putea bucura sufletul, de acceptare și iubire. Teama de a ne deschide poate deveni astfel o capcană, iar zidurile, care cândva păreau o soluție, ajung să fie o barieră către o viață trăită cu adevărat.

Teama de deschidere: de unde vine și cum ne afectează

Teama de a ne deschide încolțește, de regulă, din experiențele în care ne-am simțit respinși ori trădați. Poate fi o experiență din copilărie, când o prietenie s-a sfârșit brusc sau în momentele în care figura de atașament (mama, tata, bunica, etc.) nu a fost acolo când aveam nevoie. Mai târziu, această teamă poate fi amplificată de relații care au mers prost sau de oameni în care am avut încredere și care au profitat de vulnerabilitatea noastră. Astfel, învățăm că e mai ”sigur” să ridicăm ziduri decât să riscăm să fim răniți din nou.

Însă izolarea își va pune amprenta asupra noastră, căci, până la urmă suntem ființe sociale  și avem nevoie să fim printre și cu oameni. În timp, lipsa unor conexiuni autentice poate duce la sentimente de singurătate și chiar depresie. Refuzând să lăsam pe cineva  să ne cunoască cu adevărat nu facem altceva decât să creăm un vid interior, căci ne ascundem nu doar de ceilalți, ci și de noi înșine.

Etapele înlăturării zidurilor

1. Acceptarea fricii și a vulnerabilității: Primul pas este să recunoaștem că zidurile noastre provin din frică. E în regulă să te temi, e în regulă să ai îndoieli. Însă, e important să înțelegem faptul că vulnerabilitatea este, paradoxal, o formă de putere. Ne permite să ne arătăm așa cum suntem, fără măști, și să construim legături reale.
2. Vindecarea rănilor trecutului: Zidurile noastre sunt adesea menținute de probleme nerezolvate. Lucrul cu un terapeut sau procesarea acestor răni într-un spațiu sigur poate ajuta la demontarea treptată a bastionului.

• Identificarea credințelor limitative: Un alt pas important este să identificăm credințele limitative care ne împiedică să ne deschidem. Poate fi gândul că “nimeni nu mă va înțelege” sau “dacă mă deschid, voi fi respins”. Aceste idei pot fi profund înrădăcinate, însă ele nu reprezintă realitatea. Sunt doar răni care au nevoie de vindecare.

• Învățarea încrederii prin experiențe mici: Începem cu pași mici. Este firesc ca după o viață întreagă în care ai stat în carapacea ta să nu vrei, să nu poți să împărtășești toate gândurile tale intime cu cineva, însă poți începe prin a fi sincer în privința unor aspecte mai puțin sensibile. Fiecare experiență pozitivă de acest fel îți va spori încrederea și te va ajuta să lași jos cărămidă cu cărămidă.

• Dezvoltarea auto-compasiunii: Un alt pas important în acest proces este să fim blânzi cu noi înșine. În niciun caz, a da dovadă de auto-compasiune nu înseamnă că ne plângem de milă, ori că ne victimizăm. Auto-compasiunea presupune să ne acceptăm imperfecțiunile și vulnerabilitățile și să ne dăm voie să facem greșeli. Învățând să fim mai înțelegători cu noi, cu timpul, vom fi mai dispuși să ne arătăm adevărata față și altora și, nu în ultimul rând vom putea fi mai blânzi și cu cei din jurul nostru.

• Construirea unor relații de încredere: E important să găsim oameni de încredere, care să fie deschiși la vulnerabilitatea noastră. Relațiile autentice se construiesc cu răbdare și timp, așa că alegerea persoanelor în fața cărora ne deschidem este un pas important în procesul de vindecare.

Beneficiile emoționale ale deschiderii

Când bastionul fricii cade, lumea din jur devine mai bogată. Începem să ne simțim mai ușori, mai liberi, ne permitem să fim cu adevărat conectați cu ceilalți, să simțim iubirea, înțelegerea, compasiunea. Deschiderea în fața altora poate aduce o eliberare emoțională, eliberându-ne de povara secretelor și a temerilor nespuse.

Pe măsură ce ne dăm voie să fim autentici, ne simțim mai liberi, mai împliniți, și construim legături care ne oferă suport emoțional și un sentiment de apartenență. Încrederea în noi înșine și în ceilalți crește, iar acest lucru contribuie semnificativ la  starea de bine, la reducerea stresului și a anxietății. Deschiderea ne aduce mai aproape de noi înșine și ne permite să ne vedem viața așa cum este, plină de provocări, dar și de oportunități autentice de a crește și a ne bucura de ceilalți.

Astfel, când zidurile cad, facem loc pentru o viață mai cu sens, o viață plină de autenticitate și de dragoste – atât pentru noi, cât și pentru ceilalți.

Căderea bastionului ne oferă mai mult decât eliberare; ne redă esența umană, aceea de a trăi în comuniune cu ceilalți, de a fi văzuți, auziți și înțeleși. În loc să ne protejăm cu ziduri, putem construi punți – iar aceste punți sunt cele care duc la o viață mai plină de sens și bucurie.